”Caravana cu medici” – un proiect cu şi despre OAMENI

02 noiembrie 2021

În perioada 30-31 octombrie 2021, aproximativ 200 de persoane din localitatea Berca, judeţul Buzău, au beneficiat de consultaţii gratuite, puse la dispoziţie de către Caravana cu Medici, un proiect susținut de Farmacia Evofarm, menit să le ofere o mână de ajutor celor care locuiesc în zone defavorizate.

Consultaţiile au fost realizate de către o echipă formată din medici şi asistenţi, specializaţi în domenii precum: Cardiologie, O.R.L, Neurologie, Pediatrie, Urologie, Gastroenterologie, Dermatologie, Medicină Internă, Radiologie, Reumatologie, Chirurgie generală, Ortopedie, Oftalmologie, Endocrinologie și Medicina de urgență. Cadrele medicale au venit de la două centre universitare din ţară – Bucureşti, respectiv Braşov. Toți pacienţii consultaţi au primit scrisori medicale din partea medicilor specialişti, în aşa fel încât să beneficieze de recomandările şi tratamentele potrivite, pentru a-și menține organismul sănătos şi puternic.

Toata aparatura necesară realizării consultaţiilor a fost pusă la dispoziţie de Caravana cu Medici, pentru ca rezultatele să fie cât mai corecte şi relevante, iar schemele de tratament prescrise să fie conforme cu situația medicală a fiecărui pacient.

Preşedintele Caravanei cu Medici, filiala Braşov, Alexandru Covaciu, a declarat: „În general, ne propunem să ajungem în zone cu acces dificil la sistemul de sănătate sau la cele în care populația este defavorizată. Lanțul de Farmacii Evofarm s-a axat, în principal, pe mediul rural, fiindcă cei mai mulţi pacienţi de acolo nu dispun de servicii medicale avantajoase, după cum ar merita.

Scopul Farmaciei Evofarm, pe lângă cel de a pune la dispoziţie consultaţii gratuite, este de a transmite un mesaj către publicul larg, acela că şi persoanele care locuiesc în medii precare au nevoie de un sistem medical funcţional, în ciuda neajunsurilor cu care se confruntă. Caravana cu Medici este, pe lângă o echipă de OAMENI profesioniști, un proiect în care nevoile celorlalți primează.”

Dl. Ionel Dobrița, primarul localității Berca, a afirmat că: ”Acest proiect susținut de către Caravana cu Medici și Farmacia Evofarm este conceput să îi ajute pe locuitorii din zona noastră, oferindu-le consultații medicale gratuite pentru 15 specializări diferite.

Primul pas în vederea îmbunătățirea condiției medicale este să cunoaștem eventualele probleme medicale cu care ne confruntăm, iar acest proiect susținut de Farmacia Evofarm, tocmai asta face: ne ajută să ne monitorizăm starea de sănătate și să primim recomandările și tratamentele potrivite, în funcție de nevoile fiecăruia. Este un mare pas pentru localitatea noastră și o șansă de care ar trebui să profităm cu toții.”

Farmacia Evofarm și-a propus încă de la început să transforme în prioritate orice problemă de sănătate a românilor de pretutindeni. Fideli motto-ului „Sănătatea înainte de toate” și conștienți de cât de importantă este prevenția și medicația periodică, Evofarm a căutat mereu soluții de sănătate adaptate vieții active din zona rurală și din orașele mici. Farmacia Evofarm s-a alăturat cu entuziasm proiectului Caravana cu Medici, din dorința de a le oferi oamenilor consultaţii gratuite, astfel încât aceștia să beneficieze de recomandările şi tratamentele medicale adecvate.

Foto credit @ Răzvan Stuparu

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dvs. de navigare.
Puteți parcurge aici Politica privind fișierele Cookie.