Evofarm susține utilizarea tehnologiei în școli pentru o educație adaptată vremurilor actuale

17 octombrie 2022

În cei aproape 11 ani de activitate, Evofarm a evoluat, a diversificat și și-a adaptat toate acțiunile pentru ca oamenii în jurul cărora activează, să aibă o viață mai bună.

Implicarea lanțului farmaceutic în sfera educației a început anul trecut, când 280 de elevi din localitățile Săgeata, Dâmbroca si Găvănești din județul Buzău, au avut parte de un început de an școlar lipsit de grija achiziționării rechizitelor și a ghiozdanelor.

În acest an, Evofarm este alături de elevii Școlii Nr.11 Buzău sau Școala de 10+1 cum le place lor să o numească și le susține dorința de a învăța și de a evolua cu ajutorul tehnologiei.

Mediul în care crește și evoluează astăzi un copil este cu certitudine diferit față de cel pe care l-au experimentat generațiile anterioare. Suntem de părere că implicarea controlată a noilor tehnologii reprezintă o modalitate excelentă prin care este completat procesul educațional al elevului.

Prin achiziționarea Display-ului interactiv SMART Board și introducerea aplicațiilor digitale în sala de clasă, răspundem cerințelor prezentului, precum și nevoilor viitoare ale copiilor, astfel încât să fie pregătiți pentru succes” – spun reprezentanții Evofarm.

Lanțul de farmacii Evofarm consideră că implicarea tehnologiei în sfera educațională, oferă elevilor posibilitați nelimitate de învățare și evoluție. Iar ritmul alert în care lumea din jur se schimbă cu ajutorul tehnologiei este necesar să fie menținut și la nivel pedagogic unde metodele moderne de predare sunt atât de necesare vremurilor în care trăim.

Avem un vis împlinit! Am reușit achiziționarea  smartboard-ului mult dorit, cu sprijinul financiar al EVOFARM. Acest dispozitiv este necesar pentru a putea pune în aplicare tot ce am  învățat  în activitățile desfășurate în anii precedenți:  jocuri educative interactive(Educandy, WordWall, Cram, Learning Apps, Jigsaw Planet, Baamboozle, Kahoot), aplicații digitale care fac învățarea mult mai atractivă și, bineînțeles, mai ușoară(Mondly, Kidibot, Quizizz, Padlet, Animaker), accesul facil la bibliotecă virtuală și la platformele de învățare de tipul  Moza Web, facilitarea învățării limbilor străine, participarea la activități comune, online, în proiecte europene. Copiii noștri merită tot ce e mai bun, merită să lucreze la nivel european! Suntem convinși că investind acum în condiții moderne de învățare, investim în viitorul nostru, al tuturor.

Mulțumim, EVOFARM, pentru că ne ajutați să creștem mari!” – declară Adina-Maria Nedelcu – profesor învățământ primar

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dvs. de navigare.
Puteți parcurge aici Politica privind fișierele Cookie.